Fundamentele psihologiei

1b,
Aºadar, psihologia ºi-a inaugurat statutul de ºtiinþã independentã
fixându-ºi ca obiect de studiu exclusiv sfera conºtiinþei.

2c,
Experimentul de laborator a fost introdus ca metodã specificã de
cercetare în psihologie de cãtre W. Wundt, în 1879, datã care a ºi însemnat
recunoaºterea desprinderii psihologiei de filosofie ºi constituirea ei ca
ºtiinþã independentã.

3c
cât ºi ale
behaviorismului watsonian, care nega realitatea de fapt a conºtiinþei,
declarând drept obiect unic de studiu al psihologiei comportamentul extern.

,4a
Psihologia clasicã introspecþionistã a stabilit o schemã cu trei
componente: emoþiile, sentimentele ºi pasiunile.

,5c,???

6b,
Prima limitã consta în ignorarea sau negarea totalã a înnãscutului,
ereditarului în constituirea vieþii psihice a individului ºi în absolutizarea
dobânditului, a rolului determinant al mediului extern, al educaþiei. Astfel,
se considera cã, la naºtere, individul uman este o tabula rasa, plenar lipsit de
orice zestre comportamentalã înnãscutã; tot ce va deveni el mai târziu, sub
aspectul funcþiilor ºi capacitãþilor psihice, se datoreºte exclusiv influenþelor
mediului extern (atotputernicia educaþiei: din oricine se poate face orice
printr-o manevrare adecvatã a acþiunii factorilor externi).

7c,
Sub presiunea
criticilor, reprezentanþii behaviorismului au fost nevoiþi sã revizuiascã ºi sã
amendeze prototipul watsonian, începând prin a admite ºi recunoaºte stãrile
subiective interne sub denumirea de variabile intermediare, existenþa
diferenþelor calitative între psihicul uman ºi cel animal, reconsiderarea
rolului factorilor socioculturali în determinismul psihicului uman.

8c, ???

9c,
Aºadar, spre deosebire de asociaþionism ºi gestaltism, care au tratat
problema raportului parte-întreg într-o manierã unilateral-absolutizantã, ori
partea (asociaþionismul), ori întregul (gestatismul),

10b, c
Janet ajunge la concluzia cã „psihologia nu poate fi altceva decât
ºtiinþa acþiunii umane” (Janet, 1889, p. 440) sau ºtiinþa conduitei. Astfel,
Janet, nesatisfãcut nici de soluþia introspecþionistã care absolutiza lumea
subiectivã internã a conºtiinþei, nici de cea behavioristã care absolutiza
veriga comportamentalã externã, propune un concept nou, cel de conduitã,
care sã desemneze obiectul de studiu al psihologiei

11c,

Conduita este înþeleasã ºi definitã ca totalitate a manifestãrilor vizibile,
orientate spre „afarã”, împreunã cu procesele invizibile, responsabile de
organizarea ºi reglarea lor. Cu alte cuvinte, în viziunea lui Janet, conduita
întruchipeazã în sine ansamblul actelor unei persoane, de la cele mai simple
(miºcãri) la cele mai complexe (procesele gândirii), orientate spre un scop
ºi încãrcate de sens.
12c,
Astfel, Janet propune metoda clinicã – un gen de studiu
de caz individual, dintr-o perspectivã dinamicã. Aceastã metodã îmbinã ºi
coreleazã relatãrile subiectului cu datele observãrii aprofundate a acestuia
într-o serie de ºedinþe.

13a,
În sens extins, activitatea este un raport între individ (subiect) ºi
mediul ambiant, care presupune un consum energetic cu finalitate adaptativã.
Sau, altfel spus, un raport între individ ºi mediu, prin care se asigurã
satisfacerea trebuinþelor individului, supravieþuirea ºi perpetuarea speciei.
În sens restrâns, activitatea este unitatea funcþional-dinamicã a trei
verigi (componente): motivul (orice activitate are la bazã sau este
declanºatã de o motivaþie – externã sau internã), scopul (orice activitate este
orientatã spre obþinerea unui anumit rezultat sau concluzie adaptativ) ºi mijlocul
(orice activitate se sprijinã pe folosirea anumitor mijloace – acþiuni
materiale sau mintale, unelte).

14c,
Janet ajunge la concluzia cã „psihologia nu poate fi altceva decât
ºtiinþa acþiunii umane” (Janet, 1889, p. 440) sau ºtiinþa conduitei.

15c, ??

16b, ??

17b,
O altã încercare de definire ºi circumscriere a obiectului de studiu al
psihologiei a fost întreprinsã de psihologia umanistã, apãrutã în SUA în
jurul anilor ’60, secolul trecut. Fondatorii ei au fost A. Maslow ºi
C. Rogers, cãrora li s-au alãturat Charlotte Bühler, J .F. T. Bugental,
C. E. Moustakas, J. Cohen, Max Pagés º.a.
În lumina acestei noi orientãri, psihologia nu trebuie sã se ocupe cu
studiul funcþiilor psihice în sine ºi nici cu studiul conduitei sau activitãþii în
general, ci cu studiul omului concret, cu întreaga sa problematicã
existenþialã, în contextul situaþiilor ºi evenimentelor sociale cotidiene ºi al
celor majore – crize economice, conflicte sociale, dezastre normale etc.

18c,
În nici o altã ºtiinþã particularã nu s-a întâmplat sã se
conjuge, în acelaºi timp, divergenþe ºi opoziþii antagonice atât în ceea ce
priveºte definirea obiectului de studiu, cât ºi în ceea ce priveºte formularea
bazelor metodologice generale, a paradigmei de abordare-interpretare a
fenomenelor.

19c,
sistem semideschis, întrucât
pentru a se forma ºi a funcþiona trebuie sã realizeze cu mediul extern
(natural ºi social) schimburi de potență (semnale cu proprietãþi fizice) ºi
de informaþie (mesaje, date de deosebite genuri)

20c,
Deci, psihicul va fi o funcþie a creierului.
În apariþia, dezvoltarea ºi manifestarea lui acþioneazã exclusiv legi ºi cauze
naturale, cognoscibile, explicabile ºi controlabile. Nu încape loc pentru nici
o forþã divinã, extramaterialã, supranaturalã.

21b,??

22c,
Criteriul obiectiv esenþial pe baza cãruia putem delimita evolutiv
apariþia informaþiei de tip psihic este prezenþa funcþiei de semnalizare ºi a
activitãþii de explorare-investigare a mediului. Prin semnalizare, vom
înþelege stabilirea de cãtre organism a unei legãturi cu sens ºi cu valoare
adaptativã între stimulii primari, biologiceºte esenþiali – alimentari, nocivi,
cei legaþi de reproducere etc. – ºi stimulii secundari, în sine neutri (sonori,
luminoºi, mecanici etc.). Stabilirea unei întocmai legãturi devine imperios
necesarã o datã cu trecerea de la modul de existenþã static, propriu regnului
vegetal (planta îºi duce existenþa într-un loc fix, ea nedispunând de
capacitatea ºi libertatea de a ºi-l schimba), la modul de existenþã mobil,
propriu regnului animal. Pentru un asemenea mod de existenþã este
caracteristic faptul cã elementele necesare supravieþuirii – în speþã, hrana ºi
apa – nu sunt date de-a gata într-un loc fix, ci sunt dispersate în spaþiu,
amoebã
Universitatea SPIRU HARET
104
animalul trebuind sã le depisteze ºi sã le identifice singur, deplasându-se
într-o direcþie sau alta ºi explorând permanent mediul ambiant. Rezolvarea
acestei sarcini ar fi imposibilã fãrã existenþa ºi dezvoltarea funcþiei de
semnalizare. Se constatã cã apariþia acestei funcþii însoþeºte procesul
desprinderii regnului animal de cel vegetal ºi ea îºi va crea mecanismul
capabil s-o realizeze la un indice de performanþã din ce în ce mai ridicat.
Mecanismul respectiv va fi reprezentat de sistemul nervos, de a cãrui
dezvoltare ulterioarã va depinde în mod direct creșterea psihicului în
plan filogenetic.

23d,
Definirea psihicului ca o modalitate specificã de informaþie este
justificatã ºi de faptul cã el, ca ºi informaþia, se manifestã pretutindeni ca
factor de reglare, de optimizare a relaþiei organismului cu societatea externã.

24c, ??

25c, ??

26c,
La om, determinismul vieþii psihice atinge cel mai înalt grad de
complexitate. Aceastã complexitate se datoreºte atât mediului extern, cât ºi
ansamblului condiþiilor interne. În ceea ce priveºte mediul extern, o datã cu
apariþia omului ºi a vieþii sociale, la componenta naturalã iniþialã se va
adãuga o componentã nouã – socioculturalã, care se va diversifica ºi
complica permanent de-a lungul istoriei, generând surse calitativ superioare
de stimulaþie-informaþie pentru indivizii concreþi, în succesiunea
generaþiilor. Astfel, principiul determinismului extern se va completa cu
principiul condiþionãrii social-istorice ºi istorico-culturale. Corespunzător acestuia,
psihicul uman este determinat în structura ºi conþinutul sãu în mod
preponderent de factorii socioculturali ºi istorico-culturali.

27c,
La om, determinismul vieþii psihice atinge cel mai înalt grad de
complexitate. Aceastã complexitate se datoreºte atât mediului extern, cât ºi
ansamblului condiþiilor interne. În ceea ce priveºte mediul extern, o datã cu
apariþia omului ºi a vieþii sociale, la componenta naturalã iniþialã se va
adãuga o componentã nouã – socioculturalã, care se va diversifica ºi
complica permanent de-a lungul istoriei, generând surse calitativ superioare
de stimulaþie-informaþie pentru indivizii concreþi, în succesiunea
generaþiilor. Astfel, principiul determinismului extern se va completa cu
principiul condiþionãrii social-istorice ºi istorico-culturale. Potrivit acestuia,
psihicul uman este determinat în structura ºi conþinutul sãu în mod
preponderent de factorii socioculturali ºi istorico-culturali.

28d,
care
derivã din caracterul dinamic-evolutiv al psihicului uman ºi asigurã, prin
feed-back-ul pozitiv antientropic,

29d, ??

30c
raportarea la caracterul relaþiei dintre „intrãri” ºi
„ieºiri” ºi încadrarea percepþiei într-o schemã funcþionalã de tip determinist
sau probabilist.

31b,???

32a,c,
Pentru atenuarea
efectului perturbator al acestor caracteristici (dezavantaje), astãzi se tinde sã
se dea o extindere mai mare experimentului de tip simulativ, care reproduce
la scarã condiþiile ambientale, cât ºi tipologia sarcinilor ºi solicitãrilor
subiectului din cadrul activitãþii lui de bazã.

33c, ???

34b,
Inconºtientul individual, aºa cum a fost el analizat de S. Freud, se
compune din douã segmente, cu conþinut ºi rol diferit în dinamica sistemului
personalitãþii, ºi anume: inconºtientul primar, înnãscut, ºi
inconºtientul secundar, dobândit.
Primul este legat ºi exprimã natura biologicã a omului. El include
tendinþele, pulsiunile, ºi instinctele primare, legate de asigurarea
supravieþuirii ºi echilibrului fiziologic al organismului. Este structurat dupã
principiul plãcerii ºi al reducerii necondiþionate a stãrilor interne de tensiune
ºi frustraþie.

35c,
Inconºtientul individual, aºa cum a fost el analizat de S. Freud, se
compune din douã segmente, cu conþinut ºi rol diferit în dinamica sistemului
personalitãþii, ºi anume: inconºtientul primar, înnãscut, ºi
inconºtientul secundar, dobândit.
Primul este legat ºi exprimã natura biologicã a omului. El include
tendinþele, pulsiunile, ºi instinctele primare, legate de asigurarea
supravieþuirii ºi echilibrului fiziologic al organismului. Este structurat dupã
principiul plãcerii ºi al reducerii necondiþionate a stãrilor interne de tensiune
ºi frustraþie.

36b,
Inconºtientul secundar este format, cu precãdere, din consensurile ºi
experienþele cu rol de reglementare socioculturalã a comportamentelor
Universitatea SPIRU HARET
113
generate de motivaþia bazalã ºi care se integreazã ca frâne interne, cu
funcþionare automatã. Cu alte cuvinte, inconºtientul dobândit este
„conºtiinþa moralã a societãþii”, codificatã în forma unui mecanism de
autocenzurã.

37c,
Inconºtientul individual, aºa cum a fost el analizat de S. Freud, se
compune din douã segmente, cu conþinut ºi rol diferit în dinamica sistemului
personalitãþii, ºi anume: inconºtientul primar, înnãscut, ºi
inconºtientul secundar, dobândit.

38c, ??

39c,???

40c,???

41a,
conºtiinþã
- activitate psihicã structuratã ºi orientatã
spre scop
(percepþie, învãþare,
•• rezolvare de probleme etc.)

42c,

43b,
Principiul determinismului extern postuleazã necesitatea interpretãrii
psihicului ca rezultat al acþiunii factorilor externi (stimuli-mecanici, fizici,
chimici – sau semnale purtãtoare de informaþie) asupra organismului. Atât
în plan filogenetic/istoric, cât ºi în plan ontogenetic/individual, existenþa ºi
influenþa factorilor externi reprezintã condiþia sine qua non a producerii
apariþiei ºi dezvoltãrii psihicului, în general, ºi a diferitelor procese psihice
diferenþiate – senzaþie, percepþie, reprezentare, gândire, emoþie etc. –, în
special.

44b,
În fine, în al
treilea rând, subconºtientul asigurã consistenþa internã a conºtiinþei,
durabilitatea ei în timp; în afara aportului sãu, conºtiinþa s-ar reduce la o
simplã succesiune a clipelor, a conþinuturilor senzaþiilor ºi percepþiilor
imediate, devenind imposibile funcþiile ei de planificare ºi proiectivã.

45c,
Emergenþa tensionalã este o etapã esenþialã a devenirii conºtiinþei de
sine, al cãrei rost este de a asigura activarea ºi punerea în prizã a
conþinuturilor ºi structurilor psihice specializate pentru a face individul apt
de a trece la executarea ºi finalizarea acþiunii îndreptate spre scop.
Tensiunea interioarã este forþa care permite subiectului uman sã
surmonteze diversele obstacole ºi dificultãþi în tendinþa de a-ºi fãuri un
Universitatea SPIRU HARET
135
destin propriu, de a-ºi realiza scopurile. Ea transformã edificiul conºtiinþei
de sine în forþã motrice internã, conferind personalitãþii atributul activismului
teleonomic: a exista pentru a acþiona.

46c,

47b,

48c,

49c,

50c,

51c,e,

52c,

53c,

54a,

55b,

56c,

57b,
Inconºtientul individual, aºa cum a fost el analizat de S. Freud, se
compune din douã segmente, cu conþinut ºi rol diferit în dinamica sistemului
personalitãþii, ºi anume: inconºtientul primar, înnãscut, ºi
inconºtientul secundar, dobândit.
Primul este legat ºi exprimã natura biologicã a omului. El include
tendinþele, pulsiunile, ºi instinctele primare, legate de asigurarea
supravieþuirii ºi echilibrului fiziologic al organismului. Este structurat dupã
principiul plãcerii ºi al reducerii necondiþionate a stãrilor interne de tensiune
ºi frustraþie. În centrul tuturor elementelor componente, Freud a aºezat
instinctul erotico-sexual sau complexul libidoului. Motivându-ºi opþiunea,
Freud afirmã: „dacã acest instinct nu ar fi cel mai important, atunci actul
procreãrii nu ar pornește cu el”. Freud conferã noþiunii de libidou un sens mai
larg, de energie vitalã nobilã, care stã la baza tuturor proceselor de
dezvoltare ºi organizare a personalitãþii. Componenta sexual-genitalã nu are
decât un rol particular ºi, implicit, limitat.
Pe lângã elementele structurale de fond, pe care am putea sã le
numim hardware, în sfera inconºtientului primar se mai includ: stãrile
onirice (visele care acompaniazã somnul), lapsusurile, inversiunile ºi
aglutinãrile verbale, actele ratate. Astea reprezintã latura funcþionalã
cotidianã a inconºtientului, care se manifestã în cadrul raportãrii subiectului
la situaþiile prezente sau anterioare, ºi am putea sã le numim software. În
accepþiunea lui Freud, ele sunt modalitãþi simbolice, deghizate, de
exprimare a conþinuturilor interne profunde ale inconºtientului. Cum acesta
nu poate fi observat ºi înregistrat în mod direct, nemijlocit, manifestãrile
simbolice menþionate mai sus devin principala cale de acces la el. De aceea,
toate sunt considerate ca produsul unui determinism implacabil, având, prin
urmare, o semnificaþie precisã, dar ascunsã. Studiul ºi interpretarea lor a
constituit esenþa metodei psihanalitice.
Trãsãturile specifice esenþiale ale inconºtientului primar le constituie
încãrcãtura energeticã deosebitã ºi înaltul dinamism, care reflectã
variabilitatea sau periodicitatea stãrilor de necesitate ale organismului. În
sistemul de personalitate, inconºtientul primar corespunde instanþei sinelui.
Inconºtientul secundar este format, cu precãdere, din consensurile ºi
experienþele cu rol de reglementare socioculturalã a comportamentelor
Universitatea SPIRU HARET
113
generate de motivaþia bazalã ºi care se integreazã ca frâne interne, cu
funcþionare automatã. Cu alte cuvinte, inconºtientul dobândit este
„conºtiinþa moralã a societãþii”, codificatã în forma unui mecanism de
autocenzurã.

58c,
Inconºtientul colectiv este alcãtuit din elemente de ordin afectiv,
motivaþional, cognitiv ºi executiv-instrumental (acestea din urmã în forma
unor scheme interne de rãspuns ºi comportament), constituite în cursul
evoluþiei istorice a speciei umane ºi conservate în straturile profunde ale
memoriei.

59c,
Inconºtientul secundar este format, cu precãdere, din consensurile ºi
experienþele cu rol de reglementare socioculturalã a comportamentelor
Universitatea SPIRU HARET
113
generate de motivaþia bazalã ºi care se integreazã ca frâne interne, cu
funcþionare automatã. Cu alte cuvinte, inconºtientul dobândit este
„conºtiinþa moralã a societãþii”, codificatã în forma unui mecanism de
autocenzurã.

60b,
conºtiinþã
- activitate psihicã structuratã ºi orientatã
spre scop
(percepþie, învãþare,
•• rezolvare de probleme etc.)

61b,
Pe lângã elementele structurale de fond, pe care am putea sã le
numim hardware, în sfera inconºtientului primar se mai includ: stãrile
onirice (visele care acompaniazã somnul), lapsusurile, inversiunile ºi
aglutinãrile verbale, actele ratate.

somnul
profund sau ortodox, în care inhibiþia internã atinge cea mai mare
intensitate, absolut orice activitate psihicã fiind suspendatã, ºi somnul superficial
sau paradoxal, care se desfãºoarã pe fondul unei stãri de relativã activare,
care favorizeazã producerea activitãþii onirice (visele)

62c,

63b,

64c,

65b,d,

66c,

67a,

68b,
Aºadar, la nivelul omului, sensibilitatea este diferenþiatã, înalt
specializatã ºi distribuitã pe modalitãþi în cadrul diverºilor analizatori. Toate
aceste modalitãþi, pe lângã particularitãþile proprii, pun în evidenþã existenþa
unor trãsãturi ºi legi generale comune: a) toate se prezintã în forma unor
continuumuri, delimitate la extremitãþi de pragul perfect superior
(intensitatea maximã a stimulului care continuã încã sã determine o
senzaþie specificã; dincolo de aceastã valoare, senzaþia specificã este
Universitatea SPIRU HARET
175
înlocuitã de senzaþia nespecificã de durere) ºi de pragul absolut inferior
(intensitatea minimã a stimulului necesarã pentru a determina o senzaþie
abia conºtientizabilã); b) în interiorul continuumului, între cele douã praguri
absolute, fiecare modalitate pune în evidenþã un anumit numãr de trepte
discriminabile, separate prin pragurile diferenþiale (ΔS), acele câtimi ce
trebuie adãugate la vitalitatea iniþialã a stimulului pentru a determina o
variaþie (creºtere abia sesizabilã în vigoarea senzaþiei);

69c,
pragul absolut superior
(intensitatea maximã a stimulului care continuã încã sã determine o
senzaþie specificã; dincolo de aceastã valoare, senzaþia specificã este
Universitatea SPIRU HARET
175
înlocuitã de senzaþia nespecificã de durere) ºi de pragul absolut inferior
(intensitatea minimã a stimulului necesarã pentru a determina o senzaþie
abia conºtientizabilã); b) în interiorul continuumului, între cele douã praguri
absolute, fiecare modalitate pune în evidenþã un anumit numãr de trepte
discriminabile, separate prin pragurile diferenþiale (ΔS), acele câtimi ce
trebuie adãugate la forța iniþialã a stimulului pentru a determina o
variaþie (creºtere abia sesizabilã în intensitatea senzaþiei);

70b,
raportul dintre intensitatea iniþialã a
stimulului (S) ºi câtimea ce trebuie adãugatã (ΔS), pentru a determina o
creºtere sesizabilã în robustețea senzaþiei iniþiale.

71c,
Cercetãrile ulterioare au dus la constatarea unor fapte care ies în
afara limitelor acþiunii legii lui Weber-Fechner. În inițialul rând, s-a stabilit
cã sfera de acþiune a legii amintite se situeazã doar în registrul intensitãþilor
medii ale stimulilor specifici; în cazul stimulilor de tărie mare ºi slabã
(segmentele extreme ale continuumului sensibilitãþii), legea lui Weber-
Fechner devine inaplicabilã.

72c,
Pentru a facilita o asemenea operaþie, Wiener defineºte
informaþia ca mãsurã a gradului de organizare în opoziþie cu entropia, care
este mãsura gradului de dezorganizare.

73c,
Pentru a facilita o asemenea operaþie, Wiener defineºte
informaþia ca mãsurã a gradului de organizare în opoziþie cu entropia, care
este mãsura gradului de dezorganizare.

74b,
Prezentarea mai pe larg a conceptului de informaþie a urmãrit sã ofere
punctele de sprijin ºi argumentele de bazã în favoarea definirii naturii
ontologice a psihicului ca realitate eminamente informaþionalã.

75c,
Sensibilizarea este efectul pozitiv pe care îl poate avea stimularea
altui analizator: cel mai puternic consecință incitant îl are excitarea
analizatorului tactil cu rece ºi a celui auditiv cu sunete de frecvenþã medie ºi
intensitate submedie.

76c,
Legea adaptãrii exprimã caracterul intrinsec dinamic al sensibilitãþii,
deplasarea în sus sau în jos a pragurilor absolute ºi diferenþiale
sub acþiunea prelungitã a stimulului sau în absenþa acestuia.

77b,
Adaptarea. Receptivitatea olfactivã face parte din categoria
modalitãþilor rapid ºi puternic adaptabile. Din experienþa cotidianã ºtim cât
de repede ne adaptãm la mirosurile ambientale, chiar ºi cu unele neplãcute
sau repulsive.

78a,
Contrastul se exprimã atât în raport cu intensitãþile stimulului
luminos, cât ºi în raport cu culorile ºi mãrimile formelor.

79b,
Senzaþiile, ca modele informaþionale
unidimensionale ale unor însuºiri separate,

80c,
Senzaþia este reflectarea activ-selectivã ºi idealsubiectivã
a însuºirilor particulare ºi singulare ale stimulilor modali
specifici în forma unui cod-imagine

81c,

82b,
Pânã ºi marele
psiholog francez H. Taine era atât de convins de veridicitatea teoriei
asociaþioniste, încât afirma cã viaþa psihicã este „un polipier de senzaþii”.

83c,
Senzaþia este debutantul nivel psihic de prelucrare, interpretare ºi utilizare
a informaþiei despre însuºirile obiectelor ºi fenomenelor lumii externe ºi
despre stãrile mediului intern.

84a,

85a,d,
Legile psihofizice ale sensibilitãþii se referã la raportul dintre
intensitatea fizicã a stimulului ºi nivelul sensibilitãþii, respectiv al senzaþiei.
Ele au fost descoperite ºi studiate în cadrul psihofizicii clasice de cãtre
francezul Bouguer ºi germanii Weber ºi Fechner, numele cãrora îl ºi poartã:
legea Bouguer-Weber ºi legea Weber-Fechner.
Prima lege se aplicã pragurilor absolute ºi postuleazã cã valoarea
pragului absolut se aflã în raport invers proporþional cu nivelul sensibilitãþii
(E): E =
S
1 , unde E = nivelul sensibilitãþii, iar S = valoarea pragului
exprimatã în puterea stimulului. Cea de a doua reglementeazã pragurile
ºi sensibilitatea diferenþialã, respectiv, raportul dintre intensitatea iniþialã a
stimulului (S) ºi câtimea ce trebuie adãugatã (ΔS), pentru a determina o
creºtere sesizabilã în intensitatea senzaþiei iniþiale. Weber a presupus cã
aceastã relaþie este invariantã pe toatã întinderea continuumului
sensibilitãþii diferenþiale: iale: K,
S
ΔS = unde K = constantã. El a ºi aproximat
valoarea acestui raport pentru diferite modalitãþi ale sensibilitãþii:
30
1 g,
pentru sensibilitatea cutano-tactilã,
10
1 db, pentru sensibilitatea auditivã,
100
1 lucºi, pentru sensibilitatea vizualã luminoasã. Pornind de la datele lui
Weber, Fechner a considerat cã diferenþele abia perceptibile între senzaþii
pot fi luate ca egale între ele, întrucât sunt valori extrem de mici ºi, deci, pot
fi utilizate ca unitate de mãsurã, cu ajutorul cãreia sã se exprime numeric
Universitatea SPIRU HARET
176
intensitatea senzaþiilor, ca sumã (sau integral) a unor câtimi abia
perceptibile (infinit de mici), socotind de la pragul inferior al sensibilitãþii
absolute. În final, el formula legea potrivit cãreia intensitatea senzaþiilor
creºte în progresie aritmeticã, în timp ce intensitatea stimulilor creºte în
progresie geometricã. Aceastã relaþie este exprimatã printr-o formulã
logaritmicã: E = k log. S + C, unde E = sensibilitatea diferenþialã, k ºi
C = niºte constante ce þin de receptor, S = intensitatea stimulului.

86abc,

87c,
Relaþia dintre percepþia diurnã ºi cea nocturnã a culorilor este
reflectatã în modul cel mai pregnant de fenomenul Purkinje (fig. 25). În
figura datã, cele douã flori – una roºie ºi cealaltã albastrã – sunt egal
vizibile, cu o strãlucire mai mare a celei roºii. Cele două sunt percepute cu
aparatul conurilor.

88b,
Tonul cromatic este acea excepție dupã care o colorit spectralã de
bazã, de pildã albastru, se deosebeºte de oricare altã culoare spectralã de
bazã – verde, galben, roºu etc. –, de aceeaºi saturaþie ºi luminozitate. El se
determinã de cãtre lungimea undei electromagnetice ºi se modificã o datã
cu modificarea, în sens ascendent sau descendent, a acesteia, dincolo de
limitele fâºiei date (vezi tabelul 1).

89c,

90bd,
Sensibilitatea tactilã este legatã de diferenþierea unor structuri
receptoare specifice, faimoase sub denumirile de: corpusculii lui Meissner,
discurile lui Merkel, corpusculii lui Paccini, unele terminaþii nervoase
libere.

91b,
Veriga centralã, situatã la nivelul scoarþei cerebrale, în
circumvoluþiunea postcentralã (înapoia scizurii Rolando), este alcãtuitã din
trei arii citoarhitectonice principale (3, 1, 2 Brodmann)

92b,
Zona de
proiecþie topicã este organizatã în concordanþã cu rolul diferitelor segmente
ale trupului în recepþia tactilã, la nivelul ei realizându-se imaginea
rãsturnatã ºi disproporþionatã a trunchiului (homunculusul senzitiv, dupã
Penfield) (fig. 10

93b,
Bastonaºele (125 mil.) sunt distribuite cu precãdere în jurul foveii centrale
ºi în zonele laterale ale retinei; ele sunt mult mai sensibile decât conurile,
reacþionând la intensitãþi foarte slabe ale luminii. Constituie baza anatomicã
a vederii nocturne ºi, implicit, a sensibilitãþii luminoase (primare),
activitatea lor devine maximã în timpul nopþii

94b,
Din prezentarea de mai sus se desprinde constatarea ce trebuie
reþinutã: retina are o structurã dublã – una receptoare ºi alta nervoasã, de
tip cerebral (nu întâmplãtor a fost denumitã „creier periferic” sau „segment
cerebral împins la periferie”).

95c,
Veriga aferentã vizualã face parte din angrenajul neurofiziologic al
limbajului scris. Ea se muleazã structural pe schema analizatorului vizual
(receptorul periferic – retina, componenta intermediarã subcorticalã – corpii
geniculaþi externi din talamus, ºi componenta corticalã reprezentatã de
ariile 17, 18 ºi 19 Brodmann din lobii occipitali).

96b,
Saturaþia este gradul de deosebire al culorii cromatice date faþã de
culoarea albã de aceeaºi claritate. În limbaj obiºnuit, aceastã proprietate se
descrie prin cuvintele „ºters”, „palid”, asociate cu denumirea tonului
cromatic.

97b,

98c,
Roºu → excitare, aprindere, însufleþire, activism, mobilizare,
agresiune, vivacitate asociativã, cãldurã, apropiere;

99c,
Spectrul luminii solare poate fi descompus în fâºii nespus de înguste,
permiþându-se obþinerea senzaþiilor cromatice pure. Cel care a efectuat
pentru întâia datã un astfel de experiment a fost Newton.

100b,
Spectrul luminii solare poate fi descompus în fâºii teribil de înguste,
permiþându-se obþinerea senzaþiilor cromatice pure. Cel care a efectuat
pentru prima datã un astfel de experiment a fost Newton.

101b,
Parametrul fizic în raport de valorile cãruia se determinã domeniul
sunetului este frecvenþa. În medie, auzul uman percepe registrul acustic
cuprins între 16 (18) c/s (cicli/sec) ºi 18.000 (20.000) c/s. Sub 16 c/s se
situeazã registrul infrasunetelor, iar peste 20.000 c/s – registrul
ultrasunetelor (pe care unele animale le percep – ex.: liliacul, câinele).

102b,
Sunetele în care nu poate
fi „diferenþiat” tonul de bazã sunt denumite zgomote. În planul reflectãrii
psihice, frecvenþa determinã senzaþia de înãlþime a sunetelor.

103c,
sunete muzicale (oscilaþii periodice) ºi b) zgomote
(oscilaþii aperiodice);

104b,
Astfel,
timbrul apare ca o însuºire diferenþiatoare a sunetelor de aceeaºi frecvenþã,
produse de surse diferite (instrumente muzicale, voci umane)

105c,
Dupã legea lui Weber-Fechner, aceastã
câtime este constantã pe tot registrul audibil (între pragul absolut inferior ºi
pragul absolut superior), fiind aproximatã la valoarea 1/10 dB

106c,
Veriga receptoare propriu-zisã a sistemului auditiv se aflã în aºanumitul
organ al lui Corti, situat pe membrana bazilarã.

107b,
Veriga centralã. Aceasta este formatã din reprezentanþa corticalã
localizatã la nivelul lobilor temporali, în ariile 41, 42 ºi 22 Brodmann.

108c,

109c,
De aceea, chiar dacã omul nu poate
percepe frecvenþele înalte (peste 18.000 Hz) ºi intensitãþile foarte slabe,

110c,
Percepþia muzicii conține trei faze care, în ordinea complexitãþii,
sunt: diferenþierea ºi identificarea ritmului, diferenþierea ºi identificarea
liniei melodice (ºi a caracteristicilor melodice de ansamblu ale bucãþii
muzicale date) ºi diferenþierea ºi identificarea structurii armonice.

111b,
Pe fondul sensibilitãþii primare se formeazã ºi se individualizeazã
douã submodalitãþi specifice – auzul muzical ºi auzul verbal (fonematic).
Funcþionarea lor se subordoneazã principiilor estetice ºi schemelor logicogramaticale.
Graþie funcþiei sale semantico-verbale, analizatorul auditiv va
juca un rol major în dezvoltarea psiho-intelectualã, surditatea deținând cele
mai grave consecinþe asupra procesului de socializare ºi enculturare al
individului

112c,
Pe fondul sensibilitãþii primare se formeazã ºi se individualizeazã
douã submodalitãþi specifice – auzul muzical ºi auzul verbal (fonematic).
Funcþionarea lor se subordoneazã principiilor estetice ºi schemelor logicogramaticale.
Graþie funcþiei sale semantico-verbale, analizatorul auditiv va
juca un rol major în expansiunea psiho-intelectualã, surditatea având cele
mai grave consecinþe asupra procesului de socializare ºi enculturare al
individului

113c,

114c,
Auzul armonic constã în capacitatea de integrare într-o configuraþie
unitarã a unei serii de acorduri, a raporturilor de înãlþime pe verticalã dintre
sunetele unei bucãþi muzicale complexe, polifonice, fãrã însã ca sunetele
respective sã fuzioneze în mod absolut unele cu altele (fuziunea fiind
parþialã).

115c,
Particularitãþile sensibilitãþii ºi senzaþiilor olfactive. Sensibilitatea
olfactivã s-a diferenþiat ºi individualizat în raport cu acþiunea substanþelor
chimice cu o anumitã structurã molecularã ºi cu proprietatea volatilizãrii
(evaporãrii ºi rãspândirii în aer). Asemenea substanþe poartã numele de
odorante (mirositoare). Cercetãrile efectuate pânã în prezent nu au reuºit
încã sã stabileascã în toate cazurile particulare o corespondenþã definitã
între calitatea senzaþiei olfactive ºi structura chimicã a substanþei–stimul.
Dificultatea principalã este legatã de faptul cã substanþe cu structurã
chimicã diferitã determinã senzaþii asemãnãtoare, iar substanþe cu structurã
chimicã asemãnãtoare determinã senzaþii diferite. Totuºi, structura chimicã
este consideratã principalul factor de care depinde tipul sau submodalitatea
senzaþiilor de miros.

116b,
Producerea excitaþiei olfactive. Pentru a excita receptorii olfactivi
este necesar actul inspirãrii sau inhalãrii aerului încãrcat cu moleculele
substanþei-stimul. Am menþionat deja cã prima condiþie pentru ca o
substanþã sã determine o senzaþie olfactivã este aceea a volatilizãrii (a
emanãrii de particule în aer).

117c,

Intensitatea, exprimatã subiectiv în judecãþi „puternic”, „moderat”,
„slab” etc., este determinatã preponderent de concentraþia aerului inhalat în
particule ale substanþei odorante ºi, suplimentar, de presiunea localã a
curentului de aer asupra epiteliului olfactiv ºi de solubilitatea substanþei
odorante în lichidul care irigã epiteliul olfactiv

118d,

119b,
Pe lângã funcþia cognitivã de bazã, senzaþiile olfactive exercitã o
influenþã importantã asupra stãrii psihofiziologice generale a organismului,
asupra dinamicii proceselor metabolice ºi tonusului neuropsihic. Aceastã
influenþã se concretizeazã în douã soiuri de efecte: pozitive (creºterea bunei
dispoziþii, creºterea tonusului cortical, înviorare, creºterea sensibilitãþii în
cadrul altor analizatori – vizual, auditiv, gustativ, optimizarea proceselor
metabolice ºi a desfãºurãrii acțiunii hrãnirii etc.) ºi negative (depresie ºi
indispoziþie afectivã, scãderea tonusului cortical ºi somnolenþã, încetinirea
fluxurilor ideatice, disconfort fiziologic, frânarea desfãºurãrii actului
alimentar etc.). Efectele din prima categorie se asociazã cu mirosurile
agreabile, plãcute, refrigirente, îmbietoare; cele din categoria a doua se
leagã de acþiunea mirosurilor neplãcute, dezagreabile, repulsive.

120c,
Ca ºi cea olfactivã, sensibilitatea gustativã s-a diferenþiat ºi a evoluat
filogenetic în raport cu proprietãþile chimice ale stimulilor alimentari.

121c,
Veriga perifericã (receptoare). Receptorii gustativi sunt
reprezentaþi de celule chemosensibile, grupate în aºa-numiþii muguri
gustativi. Aceºtia se aflã în epiteliul mucoasei limbii ºi a vãlului palatin.

122c,
Din punct de
vedere neurofiziologic, senzaþiile gustative trebuie înþelese ca rezultat al
activitãþii unui analizator specializat (analizatorul gustativ) de procesare
informaþionalã a însuºirilor substanþelor chimice solubile, cu structurã
molecularã diferitã.

123a,
Sfera de cuprindere ºi fineþea
discriminativã prezintã deosebiri mari de la o specie de animale la alta, fapt
explicat prin specificul condiþiilor ecologice ºi prin caracterul selectiv al
schimburilor metabolice cu mediul extern.

124c,

125b,
Astfel senzaþia „purã”
de dulce are ca stimul specific zaharina; s

126b,
iar senzaþia de amar – chinina.

127b,
senzaþia de sãrat – clorura de sodiu,

128c,
Dintre factorii subiectivi, influenþa cea mai puternicã asupra
dinamicii sensibilitãþii gustative o exercitã intensitatea trebuinþei alimentare
a subiectului ºi ierarhia preferinþelor sale pentru variate substanþe
alimentare.

129a,
Iniþial, apariþia senzaþiei de foame determinã o creºtere generalã a
acuitãþii gustative. Dacã trebuinþa alimentarã nu este satisfãcutã, o datã cu
slãbirea senzaþiei de foame se produce o modificare divergentã în sfera
sensibilitãþii gustative: scade sensibilitatea pentru dulce ºi sãrat ºi creºte
sensibilitatea pentru amar (se instaleazã o senzaþie de fond amãruie). S-a
constatat o creºtere a sensibilitãþii faþã de alimentele de care organismul are
nevoie mai mare sau faþã de care subiectul ºi-a format un set pozitiv.

130c,
Recepþia proprioceptivã se aflã în situație funcþionalã continuã, chiar în
timpul somnului profund, chiar dacã semnalele emise nu se transformã în
senzaþii; cea kinestezicã se activeazã numai în timpul miºcãrilor.

131c,
Recepþia proprioceptivã se aflã în stare funcþionalã continuã, chiar în
timpul somnului profund, chiar dacã semnalele emise nu se transformã în
senzaþii; cea kinestezicã se activeazã numai în timpul miºcãrilor.

132b,
Spre deosebire de alte modalitãþi, sensibilitatea proprioceptivkinestezicã
este greu adaptabilã, senzaþia nemodificându-ºi intensitatea
oricât de mult s-ar prelungi acþiunea stimulului.
Aceasta îºi are cauza în necesitatea menþinerii permanente a
controlului central asupra tonusului muscular, a poziþiilor segmentelor
corporale ºi a miºcãrilor. Slãbirea sau blocarea fie ºi temporarã a
semnalelor proprioceptiv-kinestezice ar avea serioase consecinþe asupra
stabilitãþii corpului în spaþiu ºi asupra unitãþii Eului fizic (Cazurile de
pierdere subitã a cunoºtinþei dovedesc acest lucru).

133d,
Recepþia proprioceptivã se aflã în stare funcþionalã continuã, chiar în
timpul somnului profund, chiar dacã semnalele emise nu se transformã în
senzaþii; cea kinestezicã se activeazã numai în timpul miºcãrilor.

134c,
Recepþia proprioceptivã se aflã în stare funcþionalã continuã, chiar în
timpul somnului profund, chiar dacã semnalele emise nu se transformã în
senzaþii; cea kinestezicã se activeazã numai în timpul miºcãrilor.

135c,
Recepþia proprioceptivã ºi kinestezicã îndeplineºte ºi o funcþie
cognitivã specificã. Intrând în contact ºi vehiculând obiectele concrete din
jur, concomitent cu informaþiile despre poziþia posturalã ºi miºcãrile care se
impun în vederea manevrãrii lor adecvate, se extrag ºi informaþii despre
anumite proprietãþi esenþiale ale acestor obiecte, precum greutatea, volumul
ºi mãrimea.

136b,
Este mai mult decât evident faptul cã realizarea unui model
informaþional complet ºi unitar despre Eul nostru fizic, precum ºi
coordonarea relaþiei noastre cu omenirea externã reclamã prezenþa ºi
procesarea permanentã a informaþiei despre toate organele interne ºi despre
stãrile aºa-numitului mediu intern.

136b,
Prima modalitate se realizeazã pe fondul stãrii de sãnãtate ºi al
echilibrului fiziologic optim. În planul reflectãrii psihice conºtiente, aceasta
se exprimã într-o dispoziție senzorio-afectivã de bine fiziologic general. În acest
Universitatea SPIRU HARET
295
caz, nu se desprinde un flux anume de semnale, emise de un grup specific
de receptori. Ceea ce se „simte” ºi se „trãieºte” (afectiv) este un efect global
realizat la nivel subcortical pe baza interacþiunii ºi corelãrii semnalelor
„O.K.” emise de toþi interoceptorii

137b,

138a,
Prima modalitate se realizeazã pe fondul stãrii de sãnãtate ºi al
echilibrului fiziologic optim. În planul reflectãrii psihice conºtiente, aceasta
se exprimã într-o stare senzorio-afectivã de bine fiziologic general. În acest
Universitatea SPIRU HARET
295
caz, nu se desprinde un flux anume de semnale, emise de un grup specific
de receptori. Ceea ce se „simte” ºi se „trãieºte” (afectiv) este un efect global
realizat la nivel subcortical pe baza interacþiunii ºi corelãrii semnalelor
„O.K.” emise de toþi interoceptorii

139b,
Senzaþia algicã (dureroasã) este cea mai veche din punct de vedere
filogenetic, ea fiind legatã obiectiv de acea intensitate a unui stimul,
indiferent de modalitate, care depãºeºte pragul superior de toleranþã al
organismului animal.

140c,

141b,
Astfel, percepþia este definitã ca reflectare subiectivã nemijlocitã, în formã
de imagine, a obiectelor ºi fenomenelor externe ce acþioneazã în momentul
dat asupra noastrã prin ansamblul însuºirilor ºi componentelor lor.

142b,
Gestaltismul ºi-a fãcut un titlu de glorie din studiul percepþiei,
contribuþia sa în acest domeniu fiind greu de minimalizat.

143c,
Perceptul, produsul final al acestor transformãri, devine în esenþa sa
un model informaþional intern, de tip izomorfic-homomorfic, al obiectului
extern. În

144a,
Interpretarea. Cum percepþia nu este un proces în sine, iar noi nu
percepem obiectele ºi fenomenele lumii externe în sine, ci pentru a le
include în circuitul activitãþii noastre, apare logic ca veriga finalã a
procesualitãþii perceptive s-o reprezintă interpretarea conþinutului
informaþional obþinut în fazele anterioare.
Aceasta constã în evaluarea importanþei ºi utilitãþii obiectului
perceput ºi are la bazã un grup de operaþii de relaþionare ºi comparare a
proprietãþilor obiectului cu stãrile interne de motivaþie ºi cu scopurile
activitãþii noastre.

145c,
Principiul reglãrii-organizãrii ne aratã cã percepþia nu poate fi
surprinsã ºi studiatã în mod nemijlocit, ca proces subiectiv pur, chiar dacã
ea se produce în urma acþiunii directe a obiectelor externe asupra aparatelor
noastre senzoriale

146b,
Trebuie sã admitem, aºadar, cã percepþia are un caracter fazic.
Cercetãrile de laborator au dus la evidenþierea urmãtoarelor faze:
a) orientarea; b) explorarea; c) detecþia; d) discriminarea; e) identificare;
f) interpretarea.

147b,

148a,

149c,
Legea bunei forme este o consecinþã particularã a legii universale a
organizãrii, potrivit cãreia, „nu existã materie fãrã formã, neorganizatã în
structuri”. Ea postuleazã astfel, cã elementele câmpului stimulator extern
vor tinde sã se uneascã în percepþie într-o „bunã formã”, echilibratã ºi
consistentã (pregnantã), în care pe primul plan se evidenþiazã „întregul”.

150a,

151a,

Legea selectivitãþii subliniazã caracterul activ al procesului perceptiv,
implicarea în orientarea ºi reglarea lui a unor determinaþii specifice ale
subiectului, precum: voinþa, stãrile de motivaþie, dispoziþiile afective,
scopurile.

152c,
Cu cât elementul respectiv
este mai slab conturat, mai mascat sau mai bruiat de elementele din jur, cu
atât perceperea lui va fi mai dificilã ºi mai anevoioasã, ºi invers. Apare
astfel relaþia figurã-fond, în care se dezvãluie cu pregnanþã caracterul
dinamic ºi activ-se-lectiv al percepþiei

153bc,

154d,

155c,
noþiunea de percepþie
monomodalã capãtã un înþeles relativ, în cadrul fiecãrui analizator fiind
inclusã o verigã motorie care mediazã sau participã direct la desfãºurarea
proceselor specifice de elaborare a imaginii globale a stimulului.
Percepþia intermodalã (plurimodalã). Aºa cum arãtam într-unul din
paragrafele anterioare, analizatorii, deºi s-au diferenþiat din punct de vedere
structural ºi s-au specializat din punct de vedere funcþional, ei nu sunt
izolaþi unul de celãlalt, ci interacþioneazã în permanenþã, influenþându-ºi
reciproc dinamica activitãþii.

156c,
noþiunea de percepþie
monomodalã capãtã un înþeles relativ, în cadrul fiecãrui analizator fiind
inclusã o verigã motorie care mediazã sau participã direct la desfãºurarea
proceselor specifice de elaborare a imaginii globale a stimulului.
Percepþia intermodalã (plurimodalã). Aºa cum arãtam într-unul din
paragrafele anterioare, analizatorii, deºi s-au diferenþiat din punct de vedere
structural ºi s-au specializat din punct de vedere funcþional, ei nu sunt
izolaþi unul de celãlalt, ci interacþioneazã în permanenþã, influenþându-ºi
reciproc dinamica activitãþii.

157c,
Interpretarea. Cum percepþia nu este un proces în sine, iar noi nu
percepem obiectele ºi fenomenele lumii externe în sine, ci pentru a le
include în circuitul activitãþii noastre, apare logic ca veriga finalã a
procesualitãþii perceptive s-o constituie interpretarea conþinutului
informaþional obþinut în fazele anterioare.
Aceasta constã în evaluarea importanþei ºi utilitãþii obiectului
perceput ºi are la bazã un grup de operaþii de relaþionare ºi comparare a
proprietãþilor obiectului cu stãrile interne de motivaþie ºi cu scopurile
activitãþii noastre.

158c,

159c,
Efectele de câmp ºi iluziile în percepþie. Fiind un proces complex,
multifazic, cu numeroase interacþiuni ºi intercondiþionãri între elementele
câmpului obiectiv extern ºi stãrile interne ale subiectului, percepþia nu
realizeazã o modelare ºi o evaluare informaþionalã absolut veridice ºi
exacte ale obiectelor ºi fenomenelor externe.
În cadrul ei, se manifestã cu o frecvenþã îndeajuns de mare abateri mai
mult sau mai puþin semnificative de la realitate, cunoscute sub denumirile
de rezultate de câmp ºi iluzii (perceptive).
Efectele de câmp sunt rezultatul unor raporturi de inducþie negativã ºi
de contrast care apar între diferitele elemente sau însuºiri ale obiectelorstimul.
În urma unor astfel de influenþe reciproce, în imaginea perceptivã
unele elemente sau însuºiri vor fi supraestimate ( apreciate ca fiind mai
mari, mai puternice sau mai pregnante decât sunt ele efectiv în realitate), iar
altele vor fi subestimate (apreciate ca fiind mai mici, mai slabe sau mai
ºterse decât sunt ele în realitate)

160b,

161c,
Cercetãrile care au impus în prim plan rolul motivaþiei în percepþie se
datoresc lui J.Bruner ºi Cecyle Postman (1958), care au pus bazele
aºa-numitei New-look, orientare calitativistã ce integreazã percepþia în
ansamblul sistemului personalitãþii, opusã mecanismului schemei
behavioriste S-R ºi fizicalismului gestalist.

162c,
e. Identificarea. Dacã discriminarea reclamã numai sesizarea
diferenþelor dintre stimuli, realizându-se prin compararea unor indicatori de
ordin cantitativ, identificarea reprezintã un stadiu în care determinãrile
cantitative fuzioneazã în determinãri calitative de ordin semantic.
Informaþia furnizatã de operaþiile care intrã în alcãtuirea ei va permite
formularea unui rãspuns definit la întrebarea „ce este acesta?”,
evidenþiindu-se astfel legãtura semanticã dintre percept ºi obiect. Aceasta
Universitatea SPIRU HARET
324
presupune ca, în raport cu obiectul dat, sã se fi elaborat anterior un model
informaþional etalon, care sã se pãstreze în memoria de lungã duratã.

163a,
Starea de set ºi de expectaþie este variabila intermediarã a cãrei
influenþã asupra percepþiei a fost cel mai mult studiatã, manifestându-se
Universitatea SPIRU HARET
345
chiar tendinþa de a o considera determinantul de frunte al conþinutului
actual al imaginii perceptive. Ideea centralã în jurul cãreia graviteazã conþinutul acestei
teorii rezidã în afirmarea caracterului activ ºi anticipativ al
comportamentului uman ºi a interpunerii între stimul ºi rãspuns a unei stãri
de pregãtire prealabilã exprimatã fenomenologic în expectaþie.

164b,
Seturile se aflã în raporturi antagonice unul faþã de altul, prezenþa
unuia fiind incompatabilã cu prezenþa altuia

165b,

166a,
Legea selectivitãþii subliniazã caracterul activ al procesului perceptiv,
implicarea în orientarea ºi reglarea lui a unor determinaþii specifice ale
subiectului, precum: voinþa, stãrile de motivaþie, dispoziþiile afective,
scopurile.

167c,
În întâiul caz, legea constantei face ca, indiferent de
poziþia în care ni se prezintã în câmpul vizual, un obiect familiar sã fie
perceput în forma lui realã (rotundã, pãtratã, triunghiularã, dreptunghiularã
etc.); în cazul al doilea, aceastã lege face ca un obiect familiar sã continue a
fi perceput în mãrimea lui realã, în pofida îndepãrtãrii de noi (pânã la o
anumitã limitã) ºi a micºorãrii imaginii lui retiniene.

168c,

169b,
Dupã cum se ºtie, pe retinã se formeazã o poză rãsturnatã a
obiectului perceput, a

170b,

171b,
Percepþia spaþiului tridimensional este mai complexã decât a celui
bidimensional. Relevarea ºi reflectarea adâncimii (a celei de a treia
dimensiuni) ºi trecerea de la „forma planã” la „forma în volum” reclamã
interacþiunea coordonatã a ambilor ochi, aºa-numitul mecanism binocular.

172a,
Percepþia binocularã constã în realizarea de cãtre fiecare ochi a unei
imagini distincte a obiectului, potrivit unghiului din care îl surprindem.
Între cele douã imagini trebuie sã existe o diferenþã optimã (disparitate
retineanã optimã): nici foarte micã, deoarece pericliteazã relevarea celei de
a treia dimensiuni, nici foarte mare, pentru că împiedicã fuzionarea
stroboscopicã ºi duce la diplopie – dublarea obiectului (imagine dublã).

173b,
Percepþia binocularã constã în dobândirea de cãtre fiecare ochi a unei
imagini distincte a obiectului, potrivit unghiului din care îl surprindem.
Între cele douã imagini trebuie sã existe o diferenþã optimã (disparitate
retineanã optimã): nici foarte micã, deoarece pericliteazã relevarea celei de
a treia dimensiuni, nici foarte mare, căci împiedicã fuzionarea
stroboscopicã ºi duce la diplopie – dublarea obiectului (imagine dublã).

174b,
Ca obiect al percepþiei poate fi numai timpul prezent, iar acesta
redus la valori relativ mici, doar de câteva secunde (maximum 5 secunde;
peste aceastã valoare avem de a face cu reprezentarea timpului).

175abc,
Obiect al
evaluãrii-aprecierii poate fi orice segment al orizontului temporal – trecut,
prezent, viitor –, tăiat din continuumul general pe baza unor evenimente
punctuale.

176c,
Sub influenþa factorilor motivaþional-afectivi, în percepþia
timpului se produc douã genuri de erori: supraestimarea, în care timpul
subiectiv (reflectat de percepþie) devine mai lung (dilatat) faþã de timpul
obiectiv, ºi subestimarea, în care timpul subiectiv devine mai scurt
(comprimat) decât cel obiectiv. Experimental, s-a demonstrat cã durata
evenimentelor plãcute tinde sã fie subestimatã, iar cea a evenimentelor
neplãcute –supraestimatã.

177a,
În cazul intervalelor vide, se constatã un raport
invers: aºteptarea evenimentelor plãcute este supraestimatã (timpul
subiectiv devine mai lung decât cel obiectiv), iar aºteptarea evenimentelor
neplãcute este subestimatã (subiectiv, timpul trece mai repede decât se
scurge el în realitate)
178c,
În cazul intervalelor vide, se constatã un raport
invers: aºteptarea evenimentelor plãcute este supraestimatã (timpul
subiectiv devine mai lung decât cel obiectiv), iar aºteptarea evenimentelor
neplãcute este subestimatã (subiectiv, timpul trece mai repede decât se
scurge el în realitate)

179b
, Percepþia miºcãrii externe – în spaþiu – o realizãm în mod curent ºi la
variaþii relativ mici ale poziþiei obiectelor în raport cu noi ºi cu reperele
statice de comparaþie.

180b,

181b,
Acest fapt a oferit probabilitatea lui M. Wertheimer sã punã în evidenþã
faimosul fenomen φ (fi) al miºcãrii aparente. Douã beculeþe montate la
capetele unui dispozitiv, la o distanþã de 30 cm unul de altul, aprinse succesiv
la intervale mai mari de 1/16 sec., genereazã douã senzaþii luminoase
distincte localizate una în dreapta, alta în stânga, alternând între ele.

182b,
Acest fapt a oferit posibilitatea lui M. Wertheimer sã punã în evidenþã
faimosul fenomen φ (fi) al miºcãrii aparente. Douã beculeþe montate la
capetele unui dispozitiv, la o distanþã de 30 cm unul de altul, aprinse succesiv
la intervale mai mari de 1/16 sec., genereazã douã senzaþii luminoase
distincte localizate una în dreapta, alta în stânga, alternând între ele.

183c,
În 1913, americanul J.B. Watson publicã un articol care avea sã
devinã istoric – The Psychology from the Stand Point of a Behaviorist, în
care respinge categoric teza care afirma existenþa conºtiinþei ca unicã
realitate psihologicã.
Mai mult decât atât, conºtiinþa este declaratã o simplã ficþiune, un
epifenomen de care ºtiinþa nu se poate ocupa.

184b,
În centrul tuturor elementelor componente, Freud a aºezat
instinctul erotico-sexual sau complexul libidoului.

185c,
Ulterior, Daniel Lagache (1979) a completat definiþia lui Janet,
descriind conduita ca „ ansamblul operaþiilor materiale sau simbolice, prin
care organismul aflat în situaþie tinde sã-ºi realizeze propriile sale posibilitãþi
ºi sã-ºi reducã tensiunile care îi ameninþã unitatea ºi le motiveazã”
(Lagache, 1979, p.311).

186b,
Din punct de vedere structural, activitatea se cere a fi analizatã sub
douã aspecte principale: primul, legat de conexiunea ºi condiþionarea dintre
cele trei verigi funcþionale bazale – motivul, scopul ºi mijlocul ; cel de-al
doilea, legat de modul de articulare ºi implicare a diferitelor funcþii, procese
ºi trãsãturi psihice particulare (fig. 46).

187c,
succesiunea în evoluþia ontogeneticã a personalitãþii, pe baza
cãreia se disting formele categoriale modale – jocul, învãþarea ºi munca.

188d,
prin crearea de cãtre Wilhelm Wundt a primului
laborator experimental pentru studiul fenomenelor psihice

189c,
Schema de bazã a experimentului psihologic de laborator include
urmãtoarele secvenþe: variabila independentã, pe care o notãm cu S sau cu
X; variabila dependentã, pe care o notãm cu R sau Y; condiþia logicã (C1),
potrivit cãreia variabila dependentã este funcþie de variabila independentã:
R = f (S) sau Y = f (X); mulþimea variabilelor intermediare (structurile ºi
stãrile psihofiziologice interne ale subiectului), pe care o notãm cu Z;
Universitatea SPIRU HARET
40
condiþia logicã (C2), potrivit cãreia relaþia S/R sau X/Y este condiþionatã de
mulþimea variabilelor intermediare Z; R = f (S, Z) sau Y = f (X, Z); în
prezent, se mai obiºnuieºte ca noþiunea de variabile intermediare sã fie
consideratã sinonimã cu cea de organism (O) sau, în cazul omului, cu cea
de personalitate (P); variabilele-subiect (E),

190c,

. Specificul reflectãrii rezidã în atributele de subiectiv, pe
care trebuie sã-l luãm aici în sens de activ (selectiv, transformator,
constructivist), ºi de ideal, luat aici ca distinct calitativ ºi ireductibil la
material, la substanþial-energetic (respingerea reducþionismului materialistvulgar).
În aceastã
191c,

192c,

193b,
În
funcþie de intensitatea dependenþei, se vor delimita douã categorii de legi:
legi dinamice, care exprimã dependenþe de tip necesar, cauzal univoc
(C→E), în care se includ legile fizicii ºi mecanicii clasice, ºi legi statistice,
care exprimã dependenþe mai slabe, pe baza funcþiilor probabiliste:

194b,
Spre deosebire de substanþã ºi energie, informaþia este lipsitã de
proprietãþi receptive (volum, greutate, formã, gust, miros, înãlþime, timbru,
culoare etc.) ºi nu poate fi perceputã în mod direct prin nici un organ de
simþ.

195 b
Inconºtientul secundar este format, cu precãdere, din consensurile ºi
experienþele cu rol de reglementare socioculturalã a comportamentelor
Universitatea SPIRU HARET
113
generate de motivaþia bazalã ºi care se integreazã ca frâne interne, cu
funcþionare automatã. Cu alte cuvinte, inconºtientul dobândit este
„conºtiinþa moralã a societãþii”, codificatã în forma unui mecanism de
autocenzurã.

196b,
inconºtientul
fundament, alcãtuit din conþinuturi care pot deveni în orice moment conºtiente;

197c,
Ar fi incorect însã sã reducem conþinutul subconºtientului exclusiv la
informaþiile, experienþele ºi actele care provin din conºtiinþã; el, în mod
firesc, comunicã ºi cu inconºtientul, încorporând, deci, ºi o înșiruire de elemente
ale acestuia.

198c,
Pentru a facilita o asemenea operaþie, Wiener defineºte
informaþia ca mãsurã a gradului de organizare în opoziþie cu entropia, care
este mãsura
gradului de dezorganizare
199c,
Subconºtientul. Pe scurt, subconºtientul ar putea fi definit prin
conþinutul memoriei de lungã duratã, care nu se aflã antrenat în momentul
dat în debitul operativ al conºtiinþei, dar care poate fi conºtientizat în situaþii
adecvate. El cuprinde, aºadar, informaþii, amintiri, automatisme, deprinderi,
ticuri, stãri de set (montaj) perceptiv ºi intelectual, tonusul emoþional
(fondul dispoziþional), motive.

200b
În arhetip, ca formă structuratã a inconºtientului
colectiv, se aflã practic ceea ce în mod curent se numeºte destin.

201a,

202c,
Cel mai activ, procesul de autoportretizare se desfãºoarã în
perioada adolescenþei, îndată ce se structureazã idealul de viaþã ºi funcþia
proiectivã a conºtiinþei.

203b,
.

204b,
Corelând cele douã postulate, Freud interpreteazã visul ca conținând atât o
cauzalitate specificã, de naturã psihicã internã, cât ºi o semnificaþie. Cauza
principalã este localizatã la nivelul inconºtientului, concretizându-se în
dorinþele ºi trebuinþele refulate sau reprimate ºi neîmplinite, satisfacerea lor
venind în contradicþie cu principiile ºi normele socioculturale.

205c,

206a,
Teoria energiilor specifice ale organelor de simþ a fost formulatã de
Johanes Müller (1840) pe baza urmãtorului experiment: a) aplicând un
curent electric ºi un excitant mecanic unui solitar organ de simþ (vizual sau
auditiv) , el a obþinut nu douã senzaþii diferite, ci o singurã senzaþie –
senzaþie de iluminare (fosfen), în cazul vãzului, ºi senzaþia de þiuit (acufen),
în cazul auzului; b) aplicând un singur stimul – curentul electric – mai
multor organe de simþ – vizual, auditiv, gustativ, Müller a obþinut nu o
singurã senzaþie, ci trei senzaþii diferite – luminoasã, acusticã, gustativã.

207a,

208c,

209a,

210c,

211c,
212d,
213b,

214cd,

215b, 216abc,
Pe fondul
disputei dintre cele douã tabere, se pun bazele unei a treia teorii, denumite
policromatice (Wundt). Nici una din cele trei teorii nu este suficient de
„tare”, pentru a înlãtura ºi face inutile pe celelalte, aºa încât trebuie þinut
seama de toate.

217c,

218b, 219c, 220b, 221c, 222bcd, 223b, 224bc, 225b, 226a, 227b, 228c,
229b, 230 c, 231d.

adevarat / fals

1-f,
2-a,
3-a,
4-a,
5-f,
6-f,
7-f,
8-f,
9-f,
10-f, 11-a, 12a,
13-f, 14-f, 15-f, 16-a, 17-f, 18-f, 19-a, 20-a, 21-a, 22-f, 23-f, 24-a, 25-f, 26-f, 27-f, 28-a, 29-a, 30-f

ps
la ora asta nu mai am chef sa verific si a/f-ul...sa fiti sanatosi
a..si intrebarile care nu au citate,,ori nu am gasit ori nu e nevoie, pt ca ar necesită sa stiti raspunsul cu ochii inchisi...yawn

Multumim pt raspunsuri,dar grila cu intrebari de unde o luam?

daca ai noroc ar trebui sa o gasesti aici
[url=http://filezone.ro/files/19183_z2ruq/An%201-3%20Spiru.exe]An 1-3 Spiru.exe[/url]